În sfârşit…

– Ninge…. – da, ştiu. De pe vremea când se transformau picături de apă în mandale de gheaţă…..  – mandalele îmi acoperă, faţa şi telefonul şi mesajul meu către tine. E minunat. Fulgi mari se aşează pe gândurile mele…. 

  Se preling picături de ploaie
peste oamenii reci ai oraşului pustiu.
Se preling gânduri haotice
peste vid.
 
În Univers e târziu.
 
s-a scurs răutatea din noi 
în şiroaie murdare…
 şi-i frig,
iar luminiţele albe de pe cer
şi ele, într-un târziu,
se sting…
 
nu merităm nimic mai bun.
Şi totuşi,
printre grăbiţi şi adormiţi,
printre leneşi şi plictisiţi…
zboară,
fără preocupări
pene din sufletele noastre
uitate,
acolo, în colţuri de trupuri
frumos împachetate…
 
defapt ninge… imprevizibil şi spontan … ninge… peste sufletul meu…

The trickling drops of cold rain fall on  the people of the deserted  town.  The chaotic thoughts trickling over the emptiness. …The Universe is late…. the wickedness has drained off from us, in a dirty water … and its cold …the  white lights in the sky,  later on, will also fade away … we do not deserve anything better. And yet, among the sleepless and the restless, among the lazy and bored … fly, without concern, pieces of our souls forgotten there in the corners of beautifully dressed bodies…
 
it’s actually snowing …unpredictable and spontaneous … it’s snowing … over my soul…