From dots to lines and the topic of design
The air around is blurry
A misty fog covers the ground
People pass by in hurry
There is hardly any sound.
Even the gentle wind is silent
The sky, dark with shiny stars
The moon shows as a compliment
To this beautiful night, without cars.
The quiet , so deep, you hear the earth spinning,
The textures, so calm, the moment is caressing,
The air, the skin, the night , the soul,
And I don’t feel alone, but surrounded by all…
by me 4/11/2013
A murmur of the river on rocks set in the stream,
A chatter of the mind , on life, world, just a dream…
Silence descends upon them: a soul, a leaf, the wind…
Life and rocks are simple,
souls and leafs are humble,
they fall and be forgotten,
they die and end up rotten.
– Where is my soul, dear friend, whom did i loose it to?
Was it the mind, the world, or was it just to you?
-No , said the friend with voice a little shy,
Your soul, my dear, your soul is in the sky…
12.12.2011 – Amma
A light shining, between the cracks of my skin.
I wouldn’t mind it at all, if it didn’t blind me within.
A blue coloring, at the bottom of my eye.
I wouldn’t mind it at all, If it didn’t hurt me when I fly.
A shadow sliding, between the edges of my lips.
I wouldn’t mind it at all, if it didn’t cover me like water covers cliffs.
You standing, between the corners of my soul,
I wouldn’t mind it, if love didn’t burn me at all.
A light, the blue,
A shadow, then you,
I’m blind, it hurts
It covers and burns
My skin, my eyes,
My lips , my soul
I’m you.
And I don’t mind it at all…
– Amma
Mama
de Nicolae Labis
N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.
– Ninge…. – da, ştiu. De pe vremea când se transformau picături de apă în mandale de gheaţă….. – mandalele îmi acoperă, faţa şi telefonul şi mesajul meu către tine. E minunat. Fulgi mari se aşează pe gândurile mele….
Se preling picături de ploaie
peste oamenii reci ai oraşului pustiu.
Se preling gânduri haotice
peste vid.
În Univers e târziu.
s-a scurs răutatea din noi
în şiroaie murdare…
şi-i frig,
iar luminiţele albe de pe cer
şi ele, într-un târziu,
se sting…
nu merităm nimic mai bun.
Şi totuşi,
printre grăbiţi şi adormiţi,
printre leneşi şi plictisiţi…
zboară,
fără preocupări
pene din sufletele noastre
uitate,
acolo, în colţuri de trupuri
frumos împachetate…
defapt ninge… imprevizibil şi spontan … ninge… peste sufletul meu…
The trickling drops of cold rain fall on the people of the deserted town. The chaotic thoughts trickling over the emptiness. …The Universe is late…. the wickedness has drained off from us, in a dirty water … and its cold …the white lights in the sky, later on, will also fade away … we do not deserve anything better. And yet, among the sleepless and the restless, among the lazy and bored … fly, without concern, pieces of our souls forgotten there in the corners of beautifully dressed bodies…
it’s actually snowing …unpredictable and spontaneous … it’s snowing … over my soul…
O să vă întrebaţi probabil ce e cu mine pe aici şi cum de sunt coautor la acest site. Sincer. Nici eu nu prea ştiu cum am ajuns să mă las convinsă să scriu pe bloguri. Nu că acesta nu mi-ar plăcea dar nu sunt genul de persoană. Dar constrânsă de diverse lucruri ajungi să faci exact ceea ce credeai că poţi face mai puţin. Oricum să o lăsăm cu asta şi să mă prezint. Numele meu este Daniela Maria şi o să mă cam vedeţi mai des pe aici mai ales pentru că Ana este sau va fi de mâine dupămasă, plecată din ţară, din motive personale. Acum două săptămâni mi-a propus să colaborez la blogul ei fără să îmi spună de ce. Dar acum două zile când am aflat motivul mi-am spus că nu pot refuza. Astfel că dacă doriţi să îi spuneţi Drum Buna Anei o mai puteţi face azi (dar vă rog să nu îi spuneţi că eu v-am spus. Oricum nu mai are timp să citească articolul ăsta până pleacă şi pe urmă va fi prea târziu să mai facă ceva. :)))) hi hi ) mai multe detalii nu am voie să ofer. Bun. şi acuma că am terminat cu astea să trecem la lucruri serioase.
ca de exemplu un citat foarte frumos din Ian McEwan, romanul Saturday:
“Romanele şi filmele, cu neliniştea lor modernă, te conduc inainte şi inapoi de-a lungul timpului, zilelor, anilor ori chiar a generaţiilor. In schimb, cu toate observaţiile şi judecăţile pe care le implică, poezia se balansează pe muchia clipei. Trebuie să incetineşti, să te opreşti complet – să citeşti şi să inţelegi un poem e ca şi cum ai incerca să deprinzi un vechi meşteşug ca zidăria fără mortar sau pescuitul de păstrăvi cu mana.”
today is a green day for science…
O legendă veche spune că mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atât de mult de puterea divină din ei încât Brahma, stăpânul tuturor zeilor, a decis să le ia această putere şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se găsi soluţia. Zeii au sugerat: “De ce să nu îngropăm puterile omului în pământ?” Brahma a răspuns: “Nu, nu vom face asta pentru că omul va sapa adânc şi le va găsi.” Atunci zeii au spus: “În acest caz, să le trimitem divinitatea pe cel mai adânc fund al oceanului.” Dar Brahma a răspuns din nou: “Mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanului şi cu siguranţă că o vor găsi şi o vor aduce la suprafaţă.” Astfel zeii au concluzionat: “Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divină să fie în siguranţă, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.” Brahma a exclamat dintr-o dată: “Iată ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adânc înăuntrul lui pentru că este singurul loc unde nu va cauta.” De atunci încoace, conform legendei, omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat şi a săpat căutând ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui.
(Eric Butterworth)
Dacă îţi doreşti să întâlneşti pe ineva care să repare situaţiile neplăcute din viaţa ta, care să îţi aducă bucurie în ciuda a tot ceea ce spune sau crede restul lumii, uită-te în oglindă şi rosteşte acest cuvânt magic:
“Bună!”
Ea-i acum o fata singura si nu stie sa traiasca asa…
Prietenul ei a disparut, baiatu-nalt care-o tot astepta,
I-a spus “buna seara”, i-a spus “pe curind” si apoi s-a evaporat,
Iar ea, pe strada, la bratul ei nu vrea alt baiat…
Ea-i acum o fata singura, dupa masa sta si citeste,
Telefonul nu suna, nu suna deloc si linistea din camera creste…
Ar putea sa mearga la cinema, ar putea sa dea telefon ea
Dar stie sigur de la toata lumea ca fetele nu…
Ele nu fac asa ceva !
Baietii din jurul ei sint frumosi fiindca devin dintr-o data fragili,
Sub armuri de velur si camasi de bumbac
Se-ascund de fapt ostasi inabili…
Ei ar vrea sa lupte cu singuratatea ochilor ei migdalati,
Da’ fara sabie, si, mai ales, fara scut,
Cum poti sa te bati ?
Ea-i acum o fata singura si-are-un aer putin plictisit,
Lectia asta atit de grea e tocmai lectia la care-a lipsit…
Nu stie ce sa faca cu miinile ei,
Cu picioarele ei, prea lungi
Pentru locul in care nu-i nimeni la cine
Sa-ntinzi mina doar,
Sa-ntinzi mina doar, si s-ajungi…
Haide, haide,
Ai ochi frumosi si de fapt esti frumoasa…
Haide, haide,
N-o sa mai stai mult singura-n casa !
Morgenstimmung
Tudor Arghezi
Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele
Şi mânăstirea mi-a rămas descuiată.
Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Si-ntreaga ta făptură, aproape.
Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele… Mi-s
Şubrede bârnele, ca foile florii.
De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţit – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
astăzi în cadrul zilei francofoniei… un amic comun mie şi Smarei, Doru, a avut o expoziţie cu vernisaj la centrul cultural francez la care am participat cu mare plăcere….. iată câteva imagini vesele cu oameni pseudo-pasionaţi de artă….
Poema planşetei (unei domnisoare de la arhitectura :P)…
într-o zi planşeta căzu în dragoste
iubi un halat din laboratorul de chimie de peste drum
se confesă teului şi ascuţitoarei
se planse planşelor murdare de tuş.
în altă zi planşeta îşi mărturisi dragostea:
– halat alb, nu mai sta singur şi murdar în colţul ăla de maşina şi prin ghiozdane întunecoase
vino aici, căci ele nu au nevoie de tine
ele au pe parbriz acţibilde cu fete şi sunt pline de cărţi.
te risipeşti punându-ţi albul tău sub tălpile lor murdare
dar, vai! Halatul alb nu a răspuns acestei chemări
căci el iubea o mochetă murdară
din camera unei domnişoare din complex…
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu planşeta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere teului.
… cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată…
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis….
– adaptare personalizată după Poema chiuvetei de Mircea Cărtărescu
– mi s-a părut foarte amuzantă povestea şi mă gândeam să o adaptez unei întâmplări pe care am trăit-o personal nu de mult…. un mod amuzant de a fi realist…
creativecornerofthemind.wordpress.com 