E tu per che non ridi?

breath in, breath out and… SMILE 🙂

just like heaven…

se poate dragilor, chiar se poate să te simți ca în rai , liniștit , fericit, liber, implinit și fără nici cea mai mică grijă sau frustrare… asta și o oră de alergat în fiecare seară te readuce înapoi la viața, la ritmul normal al vieții așa cu, trebuie să fie el. Un singur regret am… îmi lipsește enorm ploaia, Norii nu plâng aici decît o dată pe an, în martie pentru câteva zile. 😦

Cloud number 9

clue number one was when you knocked on my door
clue number two was the look that you wore
n’ that’s when i knew it was a pretty good sign
that something was wrong up on cloud number nine

Liiceanu la unison cu sufletul fetitei cu palarioara de paie

“Bănuiesc că există un raport între dezbrăcarea sufletului şi dezbrăcarea trupului şi că iubire există atunci când sunt învinse, simultan şi prin corelaţie, aceste două pudori. Atunci suntem liberi şi uşori. Tot ce era ascuns în noi – nespus şi neexprimat – iese afară; printr-un amestec de vorbe şi gesturi intimul este expus în faţa celuilalt şi în felul acesta singurătatea esenţială a fiinţei noastre este învinsă şi anulată.” Gabriel Liiceanu – Uşa interzisă

 mi se spusese cu câteva „secole” în urmă, şi aici pun secole în ghilimele, pentru că deşi s-a petrecut nu demult, îmi pare că totuşi face parte din altă viaţă, că trebuie să fii cu adevărat liber pentru a putea trăi cu adevărat. Mi se ridicase bariera de pe propriul câmp şi mi se spărseseră graniţele cu sârmă ghimpată şi am fost astfel lăsată aşa aproape dezgolită, în văzul tuturor… şi asta te face să te simţi vulnerabil , să te simţi deschis şi despicat, începi să te simţi ruşinat de tine şi de ceea ce ai şi eşti şi asta nu îţi place… dar ştiţi ce!?… mi-e mi-a plăcut şi asta pentru că Dumnezeu m-a făcut pe mine cu o picătură în plus faţă de restul…

 nu eram plecată de mult timp. Priveam înapoi spre tine şi încercam  să mă văd pe mine, să te văd pe tine, să îţi analizez reacţia. Dar te comportai ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Şi atunci am înţeles… nu trebuia să gândesc deloc, trebuia doar să trăiesc ceea ce mi de oferea şi asta fără a mă speria, ascunde sau ghemui în mine… nu eram aceeaşi oameni de aseară, aşa cum nu suntem aceeaşi oameni acum… azi nu este ieri iar mâine nu va fi azi… ieri nu poate fi retrăit iar mâine este de-a dreptul un mister, tot ce este palbabil este azi, aici şi acum, iar dacă decidem să pierdem şi asta atunci nu vom mai avea nimic… şi asta uneori tinde să doară…

 ceasul digital arată 22:29… ciocolata caldă din faţa mea îmi aminteşte de tine… azi vreau să dorm singură, azi vreau să te las să mă priveşti de la distanţa viselor de acolo de undeva dintre norii de iluzii, ca un prinţ care îşi caută Cenuşăreasa, dar pe care refuză să o caute prea tare pentru a nu îi distruge inocenţa… puţin câte puţin adorm cu gândul…

 ce-ar fi dacă într-o zi nu ne-am mai trezi, oare ne-ar lipsi…

 şi copacii mari îşi scutură peste mine polenul fin al veacurilor trecute acoperindu-mă cu gingăşie cu încă un strat naiv de pânză ce îmi protejează inocenţa, nu de tine ci de vulgaritatea lumii exterioare…

 -Emen-ilii!, zise meuglena întorcându-se pe partea cealaltă în somn.

 Nimic nu durează veşnic, dar sunt lucruri pe care nu le uiţi niciodată…

 

Time is nothing in Neverland!

Am fost puţin leneşă în  ultima vreme pentru că nu am prea avut chef de a scrie pe blog chiar dacă de a citi pe blogurile altora am mai avut parte…

 

…sincer… mi-a fost dor de primăvară, şi de plimbările amorţite prin parc, şi de cântecul păsărelelor care te trezesc dimineaţa lin, şi  de moleşeala aceea specifică zilelor calde de vară…

 

… am luat 10 la Stu.Fo…. hi!hi!

 

… şi apoi am mâncat vată pe băţ şi îngheţată la cornet cu banane şi căpşuni….

 

… şi o să plec în excursie cu cortul de 1 mai… hi!hi!

 

… azi am chef să mă prostesc şi să mă laud răsfăţându-mă ca un copil mic

.

 

…minune… marţi seara am fost pe Bega, am stat până pe la 11. Diana  mi-a dăruit nişte cercei hand made şi tot învârtindu-mă pe acolo am pierdut unul fără să îmi dau seama. Ieri am fost să îl recuperez şi culmea… era acolo printre furnici… yupeeee!!!!!

 

… contează foarte mult să fii liniştit în interiorul tău. Contează să nu ai frământări sufleteşti, contează să ai sufletul liniştit şi calm pentru că atunci poate percepe mai bine lumea din exterior, cu simţurile ascuţite la maxim îţi dezvăluie lumea minunată care te înconjoară…

 

… îmi vine să mulţumesc într-una pentru fericirea mea… dar nu prea ştiu cui… poate dacă aş mulţumi tuturor şi fiecăruia în parte aş rezolva situaţia mult mai uşor…

 

de ceva vreme trăiesc în afara timpului. Să să vă spun un secret… îmi place mai mult aşa…

Vă pup!

Morgenstimmung

Morgenstimmung

                           Tudor Arghezi

 

Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.

 

Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele
Şi mânăstirea mi-a rămas descuiată.

 

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Si-ntreaga ta făptură, aproape.

 

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele… Mi-s
Şubrede bârnele, ca foile florii.

 

De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţit – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

din jurnalul fericirii…

…din nou citesc pe pagina invizibilului, aceleaşi texte pline de inspiraţie care mă fac să privesc mai adânc în mine şi să mă întreb diverse lucruri…citesc texte care crează momente de conştientizare… sunt doar momente, dar există totuşi, te fac să te întrebi ceva, transmit o tensiune…

mie de exemplu îmi place dimineaţa să mă trezesc cu un zâmbet pe faţă pentru că am mai ajuns să primesc încă o zi pentru viaţa mea… sunt înebunită să îmi terorizez sora şi prietenii cu îmbrăţişări şi mă exaltează la nebunie să vorbesc nimicuri cu D…. îmi place să zâmbesc tuturor celor cu care mă întâlnesc şi dintr-un motiv sau altul întră în discuţie cu mine… îmi place să adun frunze toamna, să merg desculţă vara, să dorm la umbră sub un copac mare primăvara… sau să cânt de una singură în timp ce spăl vasele… mai nou îmi plac şi activităţile meseriei mele, îmi place să pigluiesc ore în şir tot felul de lucruri la machete, la planşe, îmi place să mă furişez seara după 8 în căminul 9 la o farfurie de tortelini şi la o cană de lăptic… aşa cum îmi place să stau şi să privesc maşinile cum trec, în braţele celui drag, în staţia de autobuz… ador să privesc oamenii cum dorm, şi sunt înebunită să fotografiez oameni fericiţi fără ca aceştia să ştie… îmi place să observ lucrurile pe care alţii nu vor sau pur şi simplu nu le observă… aşa cum îmi place să ajung târziu acasă şi să mă trântesc în pat zâmbind în semn de mulţumire că şi astăzi am avut o zi superbă…

… cu propiile-mi mâini îmi modelez din lut viaţa…frământ bine pământul gălbui şi îl introduc în focul pasiunii…  adaug culoare şi iubire, sentiment şi trăire, implicare şi devotament şi creez cel mai frumos vas din ceramică… lutul nu se usucă…  îl umezesc în fiecare zi cu lacrimi de fericire şi îl remodelez continuu… dau viaţă cu fiecare secundă materiei fine care îmi mângâie mâinile… suntem modele în mâinile Domnului iar vieţile noaste sunt modele îm mâinile noastre… frumuseţea lor nu iese din calitatea materialului ci din cantitatea de iubire pe care o punem atunci când modelăm…

şi toate aceste lucruri mărunte şi nesemnificative pluc încă altele creează viaţa mea… e o viaţă măruntă, o picătură în ocean, dar oceanul ar fi mai mic fără această picătură….

vă doresc o zi minunată!!!!

prea fericită pentru tristeţe

să aveţi un 1 Martie minunat şi plin de momente care să vă aducă numai fericire în suflet şi în inimă.  Eu vă  dăruiesc tuturor un ghiocel, cel mai curat şi mai pur pe care l-am găsit pe Pământ. Să nu uitaţi să zâmbiţi azi, măcar o dată. Nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul vostru. 🙂

Dreaming about Paris

 

în urma unei zile nespus de  minunate cu soare şi un uşor miros de primăvară, cu 2 ore de înot relxant şi revigorant, după o porţie de tortellini savurată într-o mică cămăruţă de cămin şi după o minunată plimbare până în Cărtureşti, nu pot decât să mă las în voia visului frumos şi să mă gândesc la Paris. La mansarde frumoase şi vechi, la balerine, la turnul Eiffel şi la oamenii aceia care vorbesc atât de diferit limba noastră. Hm!! Vreu să merg la Paris. A nu ştiu câta destinaţie de vacanţă de pe lista mea de excursii. Viaţa e prea scurtă ca să nu fii fericit!

Atât vă doresc azi să fiţi cât mai fericiţ! Restul vine de la sine! 🙂

new day, new look, new title, new me…

Acum că Oana şi-a sărbătorit un an de la primul articol… şi Alex e mereu nehotărât cu blog-ul…. nici eu nu mă găsesc într-o situaţie mai fericită decât el… de ceva vreme mă tot încearcă gândul să îmi îmbunătăţesc look-ul şi uite că până la urmă am găsit şi eu ceva care să îmi placă şi mie… 😀

 

Ah… plus că m-am hotărât să schimb titlul din simplul motiv că deja mă plictisisem să călătoresc… şi în plus am c-am ajuns în cetrul unui suflet, deci călătoria s-a cam încheiat… aşa că am schimbat şi titlul odată cu culoarea care, by the way, e culoarea mea preferată… 😛 🙂

 

 

Hm… azi… programat de la 9 examen la Teoria Arhitecturii… clar că aseară pe mess (Sfântul şi Preacuviosul Yahoo Messenger) am fost anunţaţi să ne prezentăm toţi de la 9 ca să nu mai fim două grupe… oki doki….. ca să ajungem azi la şcoală şi să dăm peste prof care habar nu avea de schimbarea făcută şi deci enervat şi frustrat i-a dat afară din sală pe cei care nu trebuiau să fie de la 9… şi aici norocul meu că mă cheamă cu G… şi a început examenul… toate bune şi frumoase până când citesc întrebarea 2. care spune: Analizaţi din punctul de vedere al expresiei şi atmosferei Vila Savoye şi Capela de la Ronchamp a lui Le Corbusier.  Ei, de Vila Savoye auzisem dar capela de la Ronchamp în momentul ăla era o enigmă.  Aşa că resemnată că nu voi scrie nimic despre capelă am rezolvat celelate subiecte şi analiza am lăsat-o la urmă. Mulţumesc Sfintei Inspiraţii că până la urmă mi-a adus aminte despre capelă, care defapt se numea Biserica Notre Dame de Haut, situată în Ronchamp şi despre care ştiam multe , aşa că am aberat şi filozofat încă două pagini pe tema asta.

 

Deci se pare că sesiunea asta am Norocul de partea mea şi o să îmi pice doar ceea ce ştiu foarte bine. :))))))

 

… şi prima săptămână de sesiune a trecut cu bine… mai urmează încă una tot cam la fel de OK şi pe urmă vine săptămâna hardcore… perspectivă… cred că după examen fac un party de bucurie că am trecut cu bine şi de omul ăsta stresant…

 

… ajunge că deja vâd trei liniuţe în loc de două….

 

..oooooooooooo….. dar era să uit….. eliberată din stresul (deşi infim) al examenului de T.A. … am mers să văd nou librărie deschisă nu de mult lângă şcolarul …. Cartea de Nisip….. Dumnezeule mare!!!… ce frumos e înăuntru…. ce atmosferă…. şi uimită de infinitele cărţi de pe acolo şi de desingţul interior ce să mai spun…. a găsit o carte foarte frumoasă ce se numea…. Fata care întâlneşte băiatul…..  vă invit de-a dreptul să vizitaţi librăria pentru că merită tot drumul…

 

O zi minunată şi plină de tot felul de lucruri mărunte care să vă facă viaţa mai frumoasă!!!

 

 

 

in my own world…

mă găsesc zâmbind fără nici un motiv, doar aşa pentru că sunt fericită… am fluturi în stomac şi mă pierd gândindu-mă la ultima dată când ne-am văzut…

îmi vine să mă arunc de pe geam pentru că sunt convinsă că pot zbura… 

ziua e plină de soare şi de stele în acelaşi timp… acum ninge cu fulgi mari de nea, mai târziu o să cadă petale de trandafir din cer şi o să îmi vină să alerg pe câmpuri cu maci…

şi când mă gândesc că e incontrolabil, vine de undeva din adâncul fiinţei mele şi mă face să mă simt aşa de bine…

mulţumesc… mulţumesc ….

mulţumesc… 

pentru fericirea mea…

 

– Vreau să vă spun un secret dar promiteţi să nu spuneţi la nimeni…

– Sunt îndragostită…..

– Ghici de cine!?…. 🙂 😛

– de un băiat… 😛 🙂 😛 🙂 🙂 🙂

– psssssst

mémoires d’un beau jour …….

 

ar trebui să mă apuc foarte draguţ şi frumos de studiu pe casa în natură alias casa unui sculptor dar oare de ce îmi place mai mult să butonez tastatura şi să ajung inevitabil pe blog şi să scriu un alt articol…

câţi ani crezi că am? aş putea face un sondaj de opinie scurt dar de la cei ce mă cunosc aş primi răspunsul 20 de ani. hm…. incorect…. nici vorbă ………..dacă aş avea 20 de ani nu aş ţopăi pe străzi ca un copil de 3 ani … deci cred că mai degrabă am 3 ani decât 20…

aş fi vrut să îţi pot povesti mai multe… aş fi vrut să redau totul în mai multe pauze decât în cuvinte… aş fi vrut ca pavajul să nu se termine niciodată aşa cum aş fi vrut să ningă ieri…

dar cu toate astea ziua de ieri mi-a mâncat toată energia, fizică şi psihică; nu aş fi crezut vreodată că după o zi de continuă fericire nu mai poţi face nimic pentru că eşti terminat complet… origami!?……. hm!!!…. am găsit o variantă de trandafir foarte frumoasă dar dacă aş avea şi timpul necesar să îl realizez ar fi minunat…

îmi doresc ca noapte care vine să fie albă, îmi doresc să nu închid un ochi pentru simplul motiv că vreau să fac origami…  pentru simplul motiv că vreau să mă joc de-a fantomele… pentru simplul motiv că vreau să simt că exist…

da, foarte frumos dar cine va merge mâine la STU.FO. cine va rezista până la ora 5 fără nici o picătură de somn…

Crezi în destin şi soartă? 🙂  mă amuză întrebarea şi aştept o secundă…. îmi răspund în gând: nu aş fi aici dacă nu aş crede… şi apoi răspund şi la întrebare… DA, normal. Tu nu!?… un dat din cap afirmativ şi o faţa serioasă mă avertizează că situaţia e mai profundă decât pare… dar eu refuz să devin serioasă şi continui să mă prostesc ca un copil mic…

ora 15:55 – ceasul digital îşi face datoria, mă avertizează că sunt în urmă, că nu voi reuşi să termin planşele. Mintea mea se limitează să repete un singur cuvânt … clar e o problemă gravă… s-a rupt ceva în interior… nu mai procesează corect … blank…

îmi vine să i-au telefonul şi să te rog să mergem în Cărtureşti să bem un ceai, aşa vre-o 3 zile,… şi apoi să ne strecurăm pe furiş într-o casă veche şi să dormim în podul prăfuit şi plin de pânze de păianjen, luminaţi de unda unei lumânări pe cale să se stingă…. şi visez în continuare că ai chef să ne plimbăm aşa fără să ajugem nicăieri … în timp ce mâncăm vată pe băţ….

nu mai sunt coerentă deloc… cineva mi-a distrus şi ultima fărâmă de raţiune… blank… blank… blank space…

un imens gol îmi străpunge capul, gândurile, visele, amintirile şi stau, simt, exist în tot ceea ce eşti…

nu mai vreau nimic pentru că sunt cu capul în nori… mai adus până la nori şi mai lăsat acolo prosternată la picioarele Creatorului….. dar eu nu ştiu ce să îi cer…. nici măcar nu ştiu dacă am dreptul… m-ai învăţat să zbor şi ai uitat să îmi dai aripi….

oh!!! gata cu abramburicile astea … mi-a ajuns… ei dacă nu am fost destul de nebună , acum sunt pînă la capăt………

Tu ma chemi, eu apar.
Nu ma lasi sa stiu de mine macar
Ma transformi intr-o clipa
Doar tu ma prefaci si mi-e dor
Cu tine sa zbor

Ma atragi ma avant
Ma indrept acum spre necunoscut
Si imi place sa fiu unde
Nicicand n-am fost in trecut
Cu tine sa zbor este usor
Pana la nori simt ca zbor
Pana la nori

 

sunt a ta esti al meu
Nu ma pot gandi la altcineva
Doar cu tine plutesc
Si nu cred ca mai vrau sa cobor

 

PUPIK DULCIK CIUMPY MIC!!!!!