clue number one was when you knocked on my door clue number two was the look that you wore n’ that’s when i knew it was a pretty good sign that something was wrong up on cloud number nine
IUBESC oamenii ascunsi care CRESC flori pe suflet din iubire pentru VIATA. VISEZ la ziua in care o sa fim mai buni si mai simpli, mai putini superficiali si mai naturali. CRED in bunatatea oamenilor chiar si atunci cand nu se vede. SEXvs.DRAGOSTEaleg ce-i FRUMOS in mine, in tine, in noi, in FEMEILE care sunt mame adevarate.
Timpul scrie pe trupul meu versuri si din ele imi CITESC rimele vietii mele. PACATUIESCpentru ca nu pot indeparta TENTATIAde a lasaDUREREA, SUFERINTA si SINGURATATEA sa puna stapanire pe mine. MIMEZsupararea pentru ca nu pot fi suparata. ISTORIA viselor mele pictate cu DETALIILE unui tablou renascentist, CONTEAZA cat sa imi pot continua cartea in care scrie , cateodata stangaci acest EU al
meu, care se crede DESTEPT.
GRESESCla fiecare pas, dar invat dupa fiecare greseala.
In fond si la urma urmei toti traim sub acelasi CERsi toate astea de mai sus nu conteaza…
Baraka!
P.S. cei care au fost somati sunt rugati sa raspunda :))) (cu o singura exceptie 🙂 klausen, pentru ca de la el toata ideea si cu cuvintele intr-un text si cu leapsa asta asa frumoasa primita de la el. )
cu siguranţă dacă aş fi scris o poezia ascultându-l pe Chopin transpunerea ei în formă vizuală ar fi fost cam aşa… ar fi fost aproape de ceva care nu poate fi definit şi totuşi ceva care conturează linii clare de o intensitate absurdă… nu ar fi avut vreo formă reală ci ar fi fost ceva care nu începe şi nu se termină … ar fi fost ca o rugăciune autentică a unui suflet care s-a descoperit pe sine cu adevărat pentru prima dată, ar fi fost un fel ciudat de a iubi, de a fi îndrăgostit… ar fi fost forma completă a liniştii, a tăcerii dintre două suflete care trăiesc momentul ultim înainte de a se învălui unul cu celălalt… şi cu siguranţă asta ar fi fost doar o mică parte din ceea ce exprimă cu adevărat o melodie de Chopin…
“Bănuiesc că există un raport între dezbrăcarea sufletului şi dezbrăcarea trupului şi că iubire există atunci când sunt învinse, simultan şi prin corelaţie, aceste două pudori. Atunci suntem liberi şi uşori. Tot ce era ascuns în noi – nespus şi neexprimat – iese afară; printr-un amestec de vorbe şi gesturi intimul este expus în faţa celuilalt şi în felul acesta singurătatea esenţială a fiinţei noastre este învinsă şi anulată.” Gabriel Liiceanu – Uşa interzisă
mi se spusese cu câteva „secole” în urmă, şi aici pun secole în ghilimele, pentru că deşi s-a petrecut nu demult, îmi pare că totuşi face parte din altă viaţă, că trebuie să fii cu adevărat liber pentru a putea trăi cu adevărat. Mi se ridicase bariera de pe propriul câmp şi mi se spărseseră graniţele cu sârmă ghimpată şi am fost astfel lăsată aşa aproape dezgolită, în văzul tuturor… şi asta te face să te simţi vulnerabil , să te simţi deschis şi despicat, începi să te simţi ruşinat de tine şi de ceea ce ai şi eşti şi asta nu îţi place… dar ştiţi ce!?… mi-e mi-a plăcut şi asta pentru că Dumnezeu m-a făcut pe mine cu o picătură în plus faţă de restul…
nu eram plecată de mult timp. Priveam înapoi spre tine şi încercam să mă văd pe mine, să te văd pe tine, să îţi analizez reacţia. Dar te comportai ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Şi atunci am înţeles… nu trebuia să gândesc deloc, trebuia doar să trăiesc ceea ce mi de oferea şi asta fără a mă speria, ascunde sau ghemui în mine… nu eram aceeaşi oameni de aseară, aşa cum nu suntem aceeaşi oameni acum… azi nu este ieri iar mâine nu va fi azi… ieri nu poate fi retrăit iar mâine este de-a dreptul un mister, tot ce este palbabil este azi, aici şi acum, iar dacă decidem să pierdem şi asta atunci nu vom mai avea nimic… şi asta uneori tinde să doară…
ceasul digital arată 22:29… ciocolata caldă din faţa mea îmi aminteşte de tine… azi vreau să dorm singură, azi vreau să te las să mă priveşti de la distanţa viselor de acolo de undeva dintre norii de iluzii, ca un prinţ care îşi caută Cenuşăreasa, dar pe care refuză să o caute prea tare pentru a nu îi distruge inocenţa… puţin câte puţin adorm cu gândul…
ce-ar fi dacă într-o zi nu ne-am mai trezi, oare ne-ar lipsi…
şi copacii mari îşi scutură peste mine polenul fin al veacurilor trecute acoperindu-mă cu gingăşie cu încă un strat naiv de pânză ce îmi protejează inocenţa, nu de tine ci de vulgaritatea lumii exterioare…
-Emen-ilii!, zise meuglena întorcându-se pe partea cealaltă în somn.
Nimic nu durează veşnic, dar sunt lucruri pe care nu le uiţi niciodată…
Am fost puţin leneşă înultima vreme pentru că nu am prea avut chef de a scrie pe blog chiar dacă de a citi pe blogurile altora am mai avut parte…
…sincer… mi-a fost dor de primăvară, şi de plimbările amorţite prin parc, şi de cântecul păsărelelor care te trezesc dimineaţa lin, şide moleşeala aceea specifică zilelor calde de vară…
… am luat 10 la Stu.Fo…. hi!hi!
… şi apoi am mâncat vată pe băţ şi îngheţată la cornet cu banane şi căpşuni….
… şi o să plec în excursie cu cortul de 1 mai… hi!hi!
… azi am chef să mă prostesc şi să mă laud răsfăţându-mă ca un copil mic
.
…minune… marţi seara am fost pe Bega, am stat până pe la 11. Dianami-a dăruit nişte cercei hand made şi tot învârtindu-mă pe acolo am pierdut unul fără să îmi dau seama. Ieri am fost să îl recuperez şi culmea… era acolo printre furnici… yupeeee!!!!!
… contează foarte mult să fii liniştit în interiorul tău. Contează să nu ai frământări sufleteşti, contează să ai sufletul liniştit şi calm pentru că atunci poate percepe mai bine lumea din exterior, cu simţurile ascuţite la maxim îţi dezvăluie lumea minunată care te înconjoară…
… îmi vine să mulţumesc într-una pentru fericirea mea… dar nu prea ştiu cui… poate dacă aş mulţumi tuturor şi fiecăruia în parte aş rezolva situaţia mult mai uşor…
de ceva vreme trăiesc în afara timpului. Să să vă spun un secret… îmi place mai mult aşa…
Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.
Cântecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele
Şi mânăstirea mi-a rămas descuiată.
Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Si-ntreaga ta făptură, aproape.
Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele… Mi-s
Şubrede bârnele, ca foile florii.
De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţit – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
suntem toşi nişte străini printre străini şi fiecare îşi prezintă celuilalt harul său… ne zâmbim fără să spunem nimic şi spunem multe fără să ne zâmbim. Visăm la alţi străini, vorbim despre şi cu străini dar nu vedem defapt că avem totuşi atâtea lucruri în comun şi defapt nu suntem străini deloc… suntem unul în altul şi suntem acelaşi lucru…
Ştiu că poate ar fi trebuit să postez o melodie de dragoste dar astăzi mi se par toate un clişeu şi în plus melodia asta, Enigma – Return to inocence, mi se pare cea mai potrivită pentru genul de iubire pe care o tăiesc eu acum. Astfel că dedic această melodie tuturor îndrăgostiţilor şi în plus o dedic unui ‘fire fighter’ drag mie. 🙂
Să aveţi o zi minunată, plină de iubire, de zâmbete şi îmbrăţişări călduroase de la cei care vă iubesc.
Morgenstimmung
creativecornerofthemind.wordpress.com 